duminică, 14 martie 2010

Ce se întelege prin smerenie si care sunt dezastrele mândriei?

Ce se întelege prin smerenie si care sunt dezastrele mândriei?-
Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit
întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act
de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea
Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogoră mânt, dincolo de orice putere
de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.
Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a
pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: „
Eu
sunt..." - atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a
căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune întrun
loc: „Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori". Se
mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a
preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si
de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă,
dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!
Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care
poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să
putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a
făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la
dispozitia Lui, smerită.
Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: „Cine este
acolo?" „Un crestin iubitor al Tău". „Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!" îngrijorat,
foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el.
Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei
speculat, după cum se spune: „E smerit, mândruletul!" S-a frământat el: „Care ar putea să fie
motivul pentru care nu mi-a deschis?" Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică,
căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si
trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. „
Cine este acolo?" „Tu esti", a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: „Dacă tu esti Eu,
intră!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: „Dumnezeu se adună cu
dumnezeii, după har".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu